Aflată într-unul dintre cele mai lungi cicluri de expansiune postbelice, economia globală a încetinit în 2019 și proiecțiile sunt pentru o continuare a decelerării pentru anul în curs fără ca aceasta să însemne intrarea în colaps, spun analiști ai grupului bancar OTP din Ungaria și ai diviziei de administrare a activelor financiare ai acesteia din România. Risipirea unor incertitudini cu privire la conflictul comercial dintre SUA și China creează premise optimiste, iar gospodăriile populației au bugete familiale mai robuste decât în 2007 atât în Europa, cât și în America, spune un oficial al grupului, care anterior a ocupat poziții inclusiv la Fondul Monetar Internațional.
Dacă la nivel mondial există un consens că tendința ciclului de ridicare a dobânzilor se va opri sub reperele precedentului vârf, și jucători din piața locală au aceeași viziune în ceea ce privește costurile de finanțare pe leu. Creșterea rapidă a indicilor de dobândă ROBOR pentru leu în toamna trecută a prins pe picior greșit mai mulți debitori. Mutările operate subsecvent la nivelul dobânzii-cheie realizate de BNR și declarațiile guvernatorului Isărescu potrivit cărora dobânzile încă sunt istoric la niveluri coborâte au potențat neliniștile în rândul populației.
Deși există o percepție largă în piață că valul de vânzări care a început în a 2-a parte a primăverii la BVB a fost precipitat de informațiile privind o ajustare a schemei fondurilor de pensii de la Pilonul II, reprezentanții OTP Asset Management atrag atenția că, de fapt, acțiunile românești au supraperformat burselor emergente și de frontieră și unor instrumente din regiune. Deprecierile au survenit ca urmare a refluxurilor de capital către dolar, iar o amputare drastică a contribuțiilor pentru fondurile de pensii nu este inclusă în preț.
Reprezentanții OTP Asset Management se așteaptă ca programul de stimulare fiscală al noului președinte al SUA, Donald Trump, și dobânzile ridicate pe dolar să determine un flux al capitalurilor către America. România ar urma să fie afectată marginal de retragerile de bani de pe piețele emergente și de frontieră, în măsura în care fondurile de pensii vor fi la cumpărare pentru acțiunile principale, purtătoare ale unor randamente ridicate.
În condițiile în care numărul investitorilor activi pe bursa de la București este de doar câteva mii, românii se feresc și de cumpărarea de acțiuni prin intermediul fondurilor. 90% din piața fondurilor de investiții are plasamente în instrumentele cu venit fix. Deși și-a majorat activele în administrare cu 30% la 620 milioane lei și promovează diversificarea și pe clase cu risc mai ridicat, OTP Asset Management trage linie și vede că nu a reușit să-și convingă clienții pentru investiții mai ridicate în acțiuni.
Conducerile fondurilor OTP și ale NN fac plasamentele în funcție de valoarea intrinsecă a companiilor. La OTP investițiile sunt în acțiuni subevaluate care pot aduce randamente atractive pe termen lung, în timp ce la NN analiza companiei precumpănește cea a cadrului macroeconomic.